Tastatura 8pen – review după o zi de folosire

Scria Alex ieri de noua aplicaţie 8pen, care se laudă că ar fi un înlocuitor inovator al tastaturii QWERTY şi că ar putea să schimbe lumea. Modul de funcţionare e acesta:

Se găseşte, de ieri, în Market, undeva pe la $1.50, deci pe bani, deci nedisponibilă încă în România, oficial. Eu am pus mâna pe ea şi am frecat-o puţin, la propriu. Funcţionează pe Android de la 1.6 în sus, pe toate rezoluţiile disponibile. Impresii, după aproape o zi în care am folosit-o:

8pen e, într-adevăr, altceva. Total diferită de orice altă metodă de introducere a textului, aduce ceva nou şi mişto. E un concept bun, care însă suferă din mai multe puncte de vedere:

se învaţă greu. Modul de funcţionare e simplu şi logic, însă poziţia literelor în cele patru zone trebuie învăţată pe de rost, pentru că nu te poţi uita la litere din cauza degetului care trebuie să stea pe ecran (în cazul în care ridici degetul, tastatura introduce un spaţiu)
comparând-o cu Swype, e foarte slabă. Ambele lucrează pe acelaşi principiu: pui degetul pe ecran şi nu îl ridici până nu ai terminat gestul. Ei, la 8pen, gestul pe care îl faci cu degetul pentru a scrie o literă e la fel de lung (pentru cuvintele uzuale) cu gestul pe care îl faci în Swype pentru a scrie un cuvânt întreg. Iar la Swype, literele fiind dispuse chiar QWERTY, totul merge foarte repede, întrucât ştii repede unde trebuie să te îndrepţi cu degetul pentru a scrie ceva.
– comparând-o cu tastatura HTC, e înceată, pentru că nu are la îndemână simbolurile şi cifrele. Ceea ce ne duce la următoarea problemă, poate cea mai dureroasă:
e mai mult decât groaznic de folosit pentru câmpurile de parole. Eu folosesc parole alfanumerice, adică o combinaţie de litere+cifre, ceea ce vă doresc şi vouă. Ei, în momentul în care iau degetul de pe “cuvânt” ca să trec în modul numeric, îmi introduce un spaţiu în parolă, spaţiu foarte uşor de trecut cu vederea. Chiar dacă nu aş avea parolă alfanumerică, în momentul în care iau degetul de pe ecran ca să dau sign in sau io mai ştiu ce, introduce un spaţiu la sfârşitul parolei, lucru foarte uşor de trecut cu vederea şi, deci, generator de frustrări şi nervi.

În concluzie, e o idee inovatoare, însă momentan inutilă. Da, dacă pe parcursul a X ani ar fi aleasă ca modalitate implicită de introducere a textului în telefoanele noi, ar avea şanse să fie înţeleasă şi adoptată de noile generaţii de atingători de telefoane. Momentan, însă, e doar o şmecherie bună pentru câteva discuţii şi laude la o bere, neputând fi folosită ca tastatură principală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *