De ce e Android mai bun diferit de iPhone?

Una dintre cele mai des întâlnite întrebări din polemicile legate de smartphone-uri este “cu ce e mai bun Android faţă de iPhone?”. Prima oară am discutat problema aici, însă nu e de ajuns. Adevărul e că nu e neapărat mai bun, însă e diferit. Sau aşa ar fi drept să zicem, pentru că, în final, noţiunea de “mai bun” este foarte subiectivă şi, orice argumente aş aduce, se va găsi cineva care să mă înjure şi să îmi explice de ce greşesc. Aşa că, fără a răpi nimănui libertatea de a-şi alege platforma mobilă, am să enumăr câteva dintre diferenţele dintre Android şi iOS:

  • Tastaturi multiple – o fi ea bună tastatura de iPhone, însă pe Android am zeci de opţiuni. De la tastaturi QWERTY “normale” până la unele care arată ca PipBoy-ul din Fallout, de la tastaturi ciudate la tastaturi geniale (vezi Swype), totul e posibil. Chiar şi…
  • Tastatură cu butoane fizice – unii oameni (sau chiar bloggeri :)) simt nevoia unei tastaturi fizice, pentru control şi acurateţe. Există opţiunea de a cumpăra un telefon cu tastatură fizică.
  • Port USB Standard – majoritatea telefoanelor au ori mufă miniUSB, ori mufă microUSB, iar cablurile compatibile se găsesc la orice magazin e electronice pentru câţiva lei. Astfel, dacă se strică sau pierde încărcătorul, eşti acoperit.
  • Libertate pentru aplicaţii – spre deosebire de iTunes AppStore, lansarea unei aplicaţii în Android Market nu presupune niciun proces de aprobare din partea Google. Astfel, oricine poate produce şi lansa rapid orice aplicaţie. Ceea ce duce la…
  • Emulatoare – poate vrei să te joci Super Mario, Contra, Zelda, Monkey Island sau io mai ştiu ce joc al copilăriei tale pe telefon. Există emulatoare pentru fiecare sistem de jocuri vechi: NES, SNES, MAME, Scumm, chiar şi PSX. Da, ştiu că se poate şi pe iPhone, însă nu direct din AppStore, presupune cunoştinţe tech avansate.
  • Magazine alternative de aplicaţii – Android Market nu oferă aplicaţii plătite tuturor ţărilor, iar România e una dintre cele care au tras paiul scurt şi nu are acces la software pe bani. Asta nu e, însă, o problemă, pentru că Market-urile alternative (de exemplu, SlideMe) permit şi accesul românilor la acesta.
  • Poate fi folosit ca USB Storage Device – fără instalarea vreunui software suplimentar. Bagi cablul în telefon şi în PC, pui degetul pe o opţiune de pe ecran şi cardul este găsit de PC imediat.
  • Lipsa necesităţii instalării unui anume software pe computer – vorbesc de iTunes. Niciun telefon cu Android nu necesită instalarea vreunui software ca să poată fi folosit: aplicaţiile se instalează din Market direct din telefon, muzica se transferă direct prin USB (sau prin WiFi, dacă foloseşti Winamp), sincronizarea contactelor se poate face direct cu Outlook.
  • Bara de notificare – e unică. Acum vreun an jumate, când am pus mâna pentru prima dată pe un telefon cu Android, bara de notificare a fost primul lucru cu adevărat nou pe care l-am observat. E vorba de bara aceea de sus, de care poţi să tragi şi care-ţi zice de toate: e-mail-uri, SMS-uri, melodia care cântă în momentul curent, notificări de la diferite aplicaţii, îmi zice câţi mega din opţiunea de internet mobil am consumat, are butoane pentru pornit/oprit WiFi, Bluetooth, GPS şi… în principiu orice. Dacă atunci era doar o noutate, acum nu îmi pot închipui că m-aş putea descurca cu un telefon fără bară de notificare deşteaptă.
  • Widgets – din nou, o funcţionalitate care nu m-a convins de la început, însă după două-trei zile de utilizare am decis că e cea mai tare invenţie de la bara de notificare încoace. Nu doar cele de bază, gen ceas analog, vremea şi ştirile: am pe telefon widgets cu statistici Google Analytics, calendare sortate pe criterii de priorităţi, control total asupra tuturor funcţionalităţilor telefonului (adică butoane de on/off pentru WiFi, GPS, 3G, sunet, lumină, blocarea ecranului etc), player rapid de muzică, buton de aprins lanterna şi chiar Inception Button.
  • Radio FM – o altă chestiune de gusturi. Nu e necesară, dar dacă vrei să asculţi radio pe telefon, Android o face şi pe asta.
  • Ieşire HDMI – telefoanele high-end cu Android beneficiază şi de ieşire HDMI, ca să poţi privi pe plasma aia luată în rate clipurile filmate în HD cu telefonul tău care costă cât o Dacie veche.
  • Tethering – adică împărţirea Internetului cu alte dispozitive. Sunt două opţiuni: folosirea conexiunii 3G şi împărţirea ei prin transformarea telefonului (din maxim 5 atingeri!) într-un router wireless sau conectarea telefonului prin USB la un computer pentru a-i oferi acestuia internet din conexiunea 3G sau, atenţie, din Wireless-ul din zonă (în cazul în care computerul nu are modul wireless sau e stricat).
  • Butoane de “meniu” şi “înapoi” – nu râdeţi, sunt foarte importante. În primul rând pentru că sunt logice, în al doilea rând pentru că nu e nevoie să tai din aplicaţie ca să le afişezi pe ecran, în al treilea rând pentru că sunt poziţionate jos, şi nu în partea de sus a ecranului, necesitând o mişcare suplimentară şi deloc necesară a mâinii din poziţia naturală, de navigare cu degetul mare.
  • Totul e înlocuibil – de la aplicaţiile de sistem (poate nu-mi place playerul de muzică sau vreau altă aplicaţie de e-mail) la homescreen (poate vreau unul cu şapte ecrane, nu doar cu patru – sau poate, dimpotrivă, vreau un ecran curat şi minimalistic, nu am nevoie de mai mult de două), de la sistemul de lansare a aplicaţiilor (poate vreau ca aplicaţiile să facă scroll în 3D, sau poate vreau ca dock-ul de jos să aibă trei “pagini” scrollabile). Sau poate vreau, doar pentru că pot, ca telefonul meu Android să arate ca un iPhone sau ca Windows 7 😀

Sunt sigur că lista poate continua, de aceea am să vă rog să lăsaţi în comentarii completările sau chiar şi reclamaţiile pe care le-aţi putea avea 🙂

Comments
  1. vali
  2. kNox
  3. Ndrey
  4. kNox
  5. ovi sirb
  6. alexblogu
  7. Ovidiu Sîrb
  8. Bazaconii
  9. Laur
  10. bogdan
  11. cipri
  12. ady

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *