Jocul săptămânii – Solitaire Challenge

Săptămâna asta, cu toate că am la dispoziţie nenumărate opţiuni de jocuri unul mai 3D ca altul, am fost “mesmerizat” de un joc simplu, numit Solitaire Challenge.

Jocul, dezvoltat de firma românească Lasting Software, e simplu: e Solitaire-ul clasic, însă cu o şmecherie: se joacă împotriva unui alt concurent conectat la server, contra-timp. Deci care termină primul, ăla ia punctele.

Sistemul e mişto: odată conectat la server, jocul ştie cine eşti după adresa de e-mail cu care îţi sincronizezi telefonul. Eu, de exemplu, joc jocul ăsta pe două telefoane – după cum mă ţine bateria – HTC Desire HD şi HTC Wildfire; am fost foarte plăcut surprins de faptul că ambele jocuri sunt conectate la acelaşi cont. Mai mult: dacă încep jocul pe un telefon, după care îl pornesc pe celălalt, pe al doilea jocul va continua de unde l-am lăsat pe primul.

Dezvoltatorul se laudă că acest joc e singurul Solitaire de pe piaţă în care toate variantele de joc au o soluţie (iar, personal, n-am întâlnit niciuna fără). În plus, există un sistem de ranking general sau pe ţări (iar românii se cam joacă, pentru că eu m-am jucat ca orbetele o săptămână şi abia-abia am reuşit să intru în top 15 – în topul general sunt, momentan, pe locul 170, dar până dimineaţă mai e timp 🙂 )

Jocul este gratuit şi se poate descărca direct din Market, atât de pe telefon cât şi direct din browser.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *