Tutorial: cum să rootezi HTC Wildfire & HTC Desire September 29, 2010 – 10:43 am

By Ovidiu Sîrb

UPDATE: instrucţiunile de mai jos sunt identice şi pentru HTC Desire.
UPDATE 2: Unrevoked NU funcţionează, momentan, cu ultimul update HTC Wildfire 2.2.1.

În cele ce urmează voi detalia a doua jumătate a postului “Cum să-ţi rootezi telefonul“, personalizând ghidul pentru HTC Wildfire-ul din dotare.

Înainte să începem, trebuie să menţionez că, deşi există şanse minime să se întâmple ceva rău cu telefonul vostru, vă asumaţi responsabilitatea pentru eventualele evenimente nefaste. Să purcedem, dară.

Vom avea nevoie de:
- un HTC Wildfire cu bateria încărcată cel puţin pe jumătate, ca să nu avem surprize.
- un PC/laptop – pentru acest ghid folosim Windows, dar şi pentru alte sisteme procedura va fi cam aceeaşi, doar că nu va mai fi vorba de driveri (în plus, Linuxiştii ştiu deja ce au de făcut, iar cei care au Mac cel mai probabil că au iPhone)
- cablul USB micro care a venit cu telefonul
- Unrevoked 3.21 (sau ulterior), descărcabil de aici
- driverii HBOOT pe care îi luaţi de aici

După ce v-aţi asigurat că aveţi la îndemână cele necesare de mai sus, putem purcede.

Primul pas constă în instalarea driverilor HBOOT. Cele ce urmează sunt instrucţiunile oficiale, mai la îndemână.

1. Dezarhivaţi driverii HBOOT undeva la îndemână.
2. Opriţi telefonulul, apoi reporniţi-l, ţinând apăsate butonul de pornire împreună cu cel de volum jos. Împreună, în acelaşi timp. Telefonul va porni în meniul de HBOOT.

3. Pe telefon va trebui să selectaţi HBOOT USB, apăsând butonul de volum jos de patru ori, apoi butonul de pornire. Aşteptaţi până când telefonul termină de afişat ceva mesaje “SD Checking”; în caz contrar, telefonul va ignora comenzile.
4. Conectaţi telefonul la computer cu cablul USB şi aşteptaţi ca pe ecranul acestuia să scrie HBOOT USB PLUG.
5. Deschideţi “Device Manager” (Start -> Clic dreapta pe Computer -> Click pe Properties -> Click pe Device Manager)
6. Sub “Other Devices”, ar trebui să vedeţi acum “Android 1.0″:

7. Clic dreapta pe “Android 1.0″, apoi click pe Update Driver Software.
8. Click pe “Browse my computer for driver software”.
9. Click pe “Browse”, apoi selectaţi folderul unde aţi dezarhivat driverii la pasul 1.
10. Ar trebui să aveţi o bară de progres care indică… progresul instalării driverelor. Dacă se întâmplă să vă apară mesaje de atenţionare, click pe OK.
11. Aşteptaţi finalizarea instalării.
12. Click pe “Close”, după care asiguraţi-vă că aveţi un item “Android Bootloader Interface” listat sub “Android Phone”, în Device Manager, conform imaginii de mai jos:

După ce aţi instalat driverii HBOOT, urmaţi instrucţiunile pentru rootarea telefonului:
0. Dacă nu aveţi instalat HTC Sync, instalaţi-l. Kitul de HTC Sync conţine nişte driveri necesari funcţionării corecte a Unrevoked (dacă nu are driverii, va rămâne blocat la “waiting for phone”).
1. Dezinstalaţi HTC Sync (sau alte programe care se leagă în mod direct la telefon, gen DoubleTwist). Ştiu că e ciudat, după ce am scris să-l instalaţi, însă nu ne trebuie decât driverii pe care îi instalează HTC Sync. E foarte important să dezinstalaţi HTC Sync, întrucât acesta ţine în memoria Windows un service care interferează cu Unrevoked, făcând rootarea imposibilă.
2. Rulaţi fişierul “reflash_package.exe” pe care l-aţi descărcat de pe site-ul Unrevoked. Acest fişier e o arhivă self-extracting; dezarhivaţi-l undeva unde să aveţi acces uşor la el – înăuntru se află programul care ne interesează imediat.
3. Legaţi telefonul de PC prin cablul USB.
4. Trageţi de bara de notificare a telefonului, selectaţi “Charge Only” şi bifaţi “Don’t ask this”, după care apăsaţi “Done”.
5. Apăsaţi Menu, apoi Settings, apoi Applications, apoi Development, apoi bifaţi “USB Debugging”.

6. Rulaţi aplicaţia Reflash.exe (din folderul în care aţi dezarhivat “reflash_package.exe” la pasul 2), după care aşteptaţi. Aplicaţia îşi va rula singură procesul de rootare, iar în acest timp telefonul se va opri singur şi va porni singur. În teorie, nu durează mai mult de 2-3 minute.

ATENŢIE! Este foarte important ca, pe durata procesului, telefonul să fie lăsat în pace. Dacă îi scoateţi bateria, acesta va deveni complet nefuncţional pentru întotdeauna, iar garanţia acestuia devine hârtie de şters papucii.

La finalul procesului, pe ecranul PC-ului ar trebui să aveţi imaginea următoare:

Pe ecranul telefonului ar trebui să fie afişat meniul ClockworkMod Recovery:

Telefonul este acum rootat! Selectaţi “reboot system now” şi bucuraţi-vă de el!

180 Comments

  1. Posted September 29, 2010 at 4:33 pm | Permalink

    Foarte misto tutorialul. Dar n-am inteles cum faci jailbreak la un iPhon d-asta…

  2. Posted October 5, 2010 at 12:03 pm | Permalink

    Superb tutorialul, si misto ideea siteului. Tutorialul e explicat ca pentru dummies, deci nota 10.
    Inca nu incerc, pentru ca tin de garantie. Intreb si eu: android 2.2 e direct rootat? Ca sa stiu daca mai astept o luna sau doua pana apare.

  3. ovi
    Posted October 5, 2010 at 12:07 pm | Permalink

    Când va veni update-ul oficial 2.2 pentru Wildfire, NU va fi rootat.

    In schimb, exista deja cateva custom ROMs cu 2.2 pentru Wildfire (au nevoie de root, evident), însă niciunul nu este destul de stabil pentru incercat de altcineva decât dezvoltatori.

    2.2 e foarte aproape, într-o formă sau alta :)

  4. nickro
    Posted October 31, 2010 at 10:24 pm | Permalink

    Un Desire sub Froyo 2.2 se poate roota în acest mod+ Merci.

  5. Face
    Posted November 1, 2010 at 2:45 pm | Permalink

    O neclaritate pt mine: in urma root-arii update-urile de la HTC vor mai merge?
    De ex dc vine noul sense UI sau noul Gingerbread se va putea face update-ul dc telefonul a fost rootat in prealabil?

  6. Posted November 1, 2010 at 2:59 pm | Permalink

    Da, vor merge.

    Eu am primit un update de la HTC la 2 zile după ce am rootat (ceva update minor, probabil că l-ai primit şi tu acum vreo 2 luni) şi a făcut update, însă după aceea a trebuit să rootez din nou :)

  7. Face
    Posted November 1, 2010 at 3:37 pm | Permalink

    In urma root-arii se pierd datele de pe tel? Agenda/Gallery/Apps…?
    E nevoie de sd card sa fie in tel? Mi-as face backup pe el si poate l-as scoate totusi din tel ca sa nu imi pierd datele de pe el.

  8. Posted November 1, 2010 at 3:39 pm | Permalink

    Nu, totul rămâne la fel pe telefon şi pe card. Nu e nevoie de card în cazul acesta particular.

    Singurele diferenţe vor fi:

    1. vei putea rula aplicaţii care au nevoie de root (gen: Titanium Backup, ShootMe etc)
    2. Va instala o imagine de “recovery” care îţi va permite să a) instalezi ROM-uri custom şi b) să-ţi faci backup complet la telefon

  9. Liv.yo
    Posted November 9, 2010 at 8:37 pm | Permalink

    Am un Desire cu Froyo ,si HBOOT V. 093, si in urma incercarii de root-are cu toti pasii urmati intocmai conform tutorialului,la final Unrevoked i-mi da mesajul “Waiting for root…..(safe to restart if this doesn’t work) ,si asta e tot ,cat despre root…nici vorba .Nu inteleg ce se intampla???????????

  10. mircea
    Posted November 10, 2010 at 8:50 pm | Permalink

    salutare….si felicitari pt. explicatiile cu privire la root-area telefonului, insa la o intrebare pusa mai sus nu s-a raspuns inca….si este si intrebarea mea : pt. HTC Desire 2.2 este valabila aceasta metota intrutotul ? sau se procedeaza diferit….cum ?
    Numai bine !

  11. Posted November 11, 2010 at 11:40 am | Permalink

    Salut,

    În teorie, DA, e valabilă această metodă. Nu am încercat pe Desire 2.2, dar procesul ar trebui să fie acelaşi, cu condiţia să ai ultima versiune de Unrevoked.

    Poţi încerca şi apoi să confirmi aici :)

  12. benny
    Posted November 13, 2010 at 7:07 pm | Permalink

    salut, cum se procedeaza cu app2sd? dupa ce se face root-area se instaleaza un rom care sa aiba inclus app2sd? ma intereseaza in special pt a face rost de spatiu pt aplicatii :)

  13. Posted November 14, 2010 at 9:06 am | Permalink

    După ce rootezi îţi trebuie un ROM cu 2.2, în principiu – 2.2 vine cu posibilitatea de a muta pe card unele aplicaţii.

  14. benny
    Posted November 16, 2010 at 4:36 pm | Permalink

    am inteles, insa daca vreau sa-mi pastrez rom-ul original (froyo), dar totusi as vrea sa folosesc si a2sd separat, nu cel din froyo? vreau sa mut pe card tot, nu doar ce poate 2.2

  15. liviuflorin
    Posted November 22, 2010 at 1:05 am | Permalink

    Am rootat si eu Wildfire-ul meu conform tutorialului,si a mers totul struna fara vre-o problema ,dar la sfirsit cind am ales “reboot system now”,s-a stins ecranul si sta asa de un timp destul de mare…..de fapt cum se alege sa porneasca ?…

  16. Posted November 22, 2010 at 9:43 am | Permalink

    @liviuflorin: incearca sa-l pornesti fara cablu bagat in el (si al meu mai face asa – nu vrea sa porneasca daca e cablul bagat: ramane oprit si ledul portocaliu). Scoate cablul si scoate-i bateria :)

  17. bogdan
    Posted November 22, 2010 at 3:01 pm | Permalink

    am urmat instructiunile pas cu pas , iar cand pornesc reflash nu merge nimic , sta si cauta telefonul

  18. Posted November 22, 2010 at 3:07 pm | Permalink

    @bogdan: dezinstaleaza HTC Sync din computer, apoi restarteaza-l.

  19. bogdan
    Posted November 22, 2010 at 3:10 pm | Permalink

    nu am asa ceva….htc sync este un program care il gasesc in add remove programs? nu cred ca lam instalat :|

  20. Posted November 22, 2010 at 3:13 pm | Permalink

    Atunci instalează-l şi apoi dezinstalează-l :)

    Kitul de instalare are nişte driveri care îţi trebuie ca să meargă unrevoked, însă HTC Sync în sine trebuie să fie dezinstalat. E ciudat, ştiu :) Deci instalează HTC Sync (de aici), iar după ce ai făcut instalarea completă, dezinstalează-l.

  21. bogdan
    Posted November 22, 2010 at 3:14 pm | Permalink

    multumesc mult pentru ajutor ;)

  22. Posted November 22, 2010 at 3:15 pm | Permalink

    Cu multă plăcere. Te rog să ne anunţi dacă ai reuşit :)

  23. bogdan
    Posted November 22, 2010 at 3:37 pm | Permalink

    da ,intradevar merge. Multumesc ovidiu pentru ajutor ;)

  24. Posted November 22, 2010 at 3:38 pm | Permalink

    Cu plăcere! :)

  25. mircea
    Posted November 23, 2010 at 5:44 pm | Permalink

    inca nu a aparut nimic concret pt. desire … si eu sunt stresat de lipsa spatiului… pt. orice aplicate sau joc nou trebuie sa sterg altul, jenant !!!
    chiar nu a reusit nimeni sa root-eze htc desire ?
    de fapt am si o intrebare tare …. rezolv problema spatiului sau nu ?
    adica pot elibera memoria telefonului prin acest tip de root ?

    multumesc !

  26. serban
    Posted November 23, 2010 at 10:04 pm | Permalink

    sal,am incercat asa cum zici tu da nu merge eu l am luat d la cineva,poate la routat el…da cum imi dau seama??? la mine scrie: HBOOT-0.80.0007. vad ca in poza scrie:HBOOT-0.80.0002 CE INSEAMNA…ca a fost routat???

  27. serban
    Posted November 23, 2010 at 10:07 pm | Permalink

    sa incerca sa instalez Unrevoked 3.21 ???

  28. Posted November 24, 2010 at 12:32 pm | Permalink

    Da, ultima versiune intotdeauna.

    Ca sa vezi daca e rootat, instaleaza Superuser din market.

  29. robert
    Posted November 24, 2010 at 1:27 pm | Permalink

    Salut,
    Am un HTC Desire si l-am root-at conform instructiunilor de mai sus, totul a mers perfect . Am partitionat microSD din linux si acum am A2SD de 1GB .
    Raspuns pentru “mircea” : rezolva in mare parte problema spatiului,in continuare scade memoria din ‘internal storage ‘ dar foarte putin ,exista o metoda de a muta tot pe SD dar toate aplicatiile vor misca mai incet .
    Ca recomandare pentru cei cu root , instalati CPU tuner din Market si puteti reduce fregventa procesorului ,eu il am setat intre 400 -650 Mh , performanta este aceeasi iar durata bateriei a crescut cu ~50 % .
    Am instalat LeeDroid v2.2f si sunt foarte multumit ,tel se misca parca mai bine fata de Froyo 2.2 fapt confirmat si de Quadrant :950 cu Froyo si acum cu LeeDroid 1250 .
    Astept cu nerabdare Android 2.3 (implicit LeeDroid 2.3)

  30. serban
    Posted November 24, 2010 at 5:31 pm | Permalink

    sal Ovidiu, am faqt cum ai zis am instalat superuser din market si sa instalat iar cand intru in program si ma duc la setari incerc sa intru la: Su binary v original si imi zice:
    New version of su
    ther is a new version of the su binary available.press ‘OK’ to attempt to install it automatically.
    i am dat ok si imi zice:
    An error occurred and su was not updated. A zip file (su-2.3.1-bin-signed.zip) has been placed on your sd card,please reeboot into recovery mode and plash it to update your su binary.
    :( astept sa mi zici ce sa fac.ms

  31. radu
    Posted December 11, 2010 at 12:53 pm | Permalink

    Când va veni update-ul oficial 2.2 pentru Wildfire???tot amana cred ca nu o sa apra pana la sf anului…sau poate vb prosti si a aparut si nam gasit…help pls:D

  32. juvi
    Posted December 21, 2010 at 1:14 am | Permalink

    nu prea ma descurc .. cand rulez a doua oara reflesh.exe imi deschide acceasi fereastra ca la refresh_plugin .. de ce ?

  33. robert
    Posted December 28, 2010 at 1:58 pm | Permalink

    Am un wildfire pe care lam upgradat la 2.2 apoi am incercat sa il rootez cu unrevoked si se pare ca nu functioneaza, stie cineva daca merge pentru 2.2, tin sa mentionez ca am facut acelasi lucru cant aveam 2.1 si a mers.

  34. Posted December 28, 2010 at 7:22 pm | Permalink

    Robert: încă nu funcţionează unrevoked pentru ultimul update Wildfire.

  35. ionutz
    Posted December 31, 2010 at 5:49 pm | Permalink

    Acuma mi-am luat si eu un HTC Wildfire si sunt cam nou in android. HTc-ul venea cu android 2.1 si l-am upgradat la android 2.2 froyo insa acuma imi merge mai lent. Din ce am vazut pe net, root-urile de la unrevoked nu merg pentru 2.2. Ce pot face? Cam cat o sa intarzie sa scoata un root pentru 2.2? Daca bag root trebuie sa bag si rom sau pot ramane cu froyo?

    Multumesc anticipat

  36. remus
    Posted January 2, 2011 at 5:04 pm | Permalink

    Imi apare mesajul “Internal error: am reported error starting service.” Am urmat toti pasi . Trebuie scos codul pin ?

  37. NkN
    Posted January 3, 2011 at 5:17 pm | Permalink

    Salutare,

    Ovidiu acum ca am facut update la wildfire la 2.2 sa inteleg ca nu mai merge sa fac aceasta metoda de rootare, dar daca aveam 2.1 aceasta mergea iar dupa daca faceam update ar fi mers chiar daca aveam 2.2 ?
    In cazul acesta vreo metoda sa revin la 2.1 exista ?
    Confirm si cele spuse mai sus ca pe 2.2 chiar se misca mai aiurea telefonul si din punct de vedere viteza de procesare cat si erori de elemente grafice.

  38. Posted January 3, 2011 at 5:19 pm | Permalink

    @NkN: incorect; chiar daca telefonul ar fi fost rootat inainte de update, acest update ar fi anulat root-ul. Mai asteapta putin, cei de la unrevoked confirma ca se lucreaza ca sa faca root-ul sa mearga si pe Wildfire 2.2

  39. NkN
    Posted January 3, 2011 at 5:47 pm | Permalink

    Ovidiu merci pentru raspuns. Ideea este ca sunt total nemultumit de update-ul OTA la 2.2, ok am inteles flash mai bun pentru pagini si cateva programe care mie nu imi folosesc. Dar se misca ca o cizma fata de cum se misca.
    Poti sa confirmi ca aceasta metoda de downgrade este valabila si pentru wildfire ?
    http://www.htcforum.ro/showthread.php/2896-Cum-sa-faci-downgrade-de-la-FroYo-2.2-la-2.1-functional-pentru-SLCD

  40. Posted January 3, 2011 at 5:51 pm | Permalink

    Imi pare rau, insa nu pot nici sa infirm, nici sa confirm, pentru ca nu am testat metoda personal.

  41. florin_chi
    Posted January 6, 2011 at 8:54 pm | Permalink

    sal. eu am luat un tel htc wildfire de la cineva si are instalat android 2.2.1. am erori de afisare,cateodata se intrepatrund pozele din galerie si filmele facute de aparat nu le pot reda cu nimic!!! intru foarte greu in galerie,daca am 20 de poze stau 30 de secunde pana pot sa le vad din galerie si cand pornesc o poza pe ecran mare imi trebe 5 secunde sa se clarifice!!!ce pot sa fac sa revin la android 2.1. ? va rog poate ma puteti ajuta.

  42. Posted January 6, 2011 at 9:08 pm | Permalink

    Momentan nu există nicio soluţie în acest sens.

  43. Andrei
    Posted January 7, 2011 at 6:11 pm | Permalink

    un mod de root pt HTC wildfire cu android 2.2.1 plz

  44. florin_chi
    Posted January 8, 2011 at 12:43 am | Permalink

    sal. o intrebare pt Ovidiu Sirb. Am inteles ca nu se mai poate face nimic deocamdata dar vroiam sa te intreb ca tu ai facut instalare de 2.2.1 pe wildfire din cate am inteles de mai multe ori. Tu nu ai probleme cu camera video(filmele facute de camera nu le mai reda playerul normal al telefonului) si cu galeria(ruleaza foarte greu si defecte de afisare) dupa instalare?
    Intreb asta cu speranta ca poate e ceva instalat gresit la mine si printr-o reinstalare revine totul la normal .

  45. Posted January 8, 2011 at 10:00 am | Permalink

    @Florin_chi:

    Eu am instalat un custom ROM, anume CyanogenMod 6.1. Într-adevăr, nu funcţionează funcţia de înregistrare video, însă nu mă deranjează nicio clipă, pentru că nu o folosesc de fel. Cu galeria nu am probleme, folosesc diverse aplicaţii ca galerie.

  46. florin_chi
    Posted January 8, 2011 at 4:59 pm | Permalink

    da.ms mult pt raspuns, acu am vazut si eu ca e de la aplicatie. Cu alte aplicatii intru imediat si vad fotografiile imediat,ms mult. In legatura cu camera poate o sa mai apara vreun update, sau nu mai sunt sanse? oricum am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea si nu ma mai deranjeaza nici pe mine chiar asa tare. ar mai fi o problema ca din cand in cand(foarte rar) mai vad cate o imagine pt scurt timp afisat pe ecran asa ca un amalgam de culori,cred ca e o eroare. asta e tot de la 2.2.1 sau are telu meu ceva?

  47. florin_chi
    Posted January 9, 2011 at 10:34 am | Permalink

    daca apare vreun update oficial la o versiune mai noua de Android decat 2.2.1, ceea ce nu cred dar sper, cum se poate face daca in meniu nu mai exista optiunea de update online in urma instalarii de android 2.2.1 cu root-are?

  48. Andrei
    Posted January 9, 2011 at 6:13 pm | Permalink

    Exista metode de downgrade din 2.2 in 2.1 ?

  49. florin_chi
    Posted January 9, 2011 at 8:24 pm | Permalink

    eu nu am reusit sa fasesc nimic si varianta de downgrade de la desire nu cred ca merge la wilfire.Dar, cum spunea si Ovidiu Sarb trebe sa apara metoda de instalare Android 2.2.1 de pe 2.2

  50. Andrei
    Posted January 10, 2011 at 7:37 pm | Permalink

    eu am 2.2.1

  51. Nkn
    Posted January 10, 2011 at 11:09 pm | Permalink

    Salut Ovidiu,

    Vreau sa te intreb daca ai auzit de varianta de root pentru Android 2.2 Froyo cu ajutorul Easy Root ?
    Intrebarea este crezi ca merge si pentru wildfire cu update la 2.2.1?

  52. florin_chi
    Posted January 12, 2011 at 12:42 am | Permalink

    sal. O intrebare mai am si eu. Am vazut ca au aparut update la CyanogenMod-6.1.0-buzz care il am eu instalat. Cel putin asa am vazut cu Rom manager premium care il am instalat ca sunt valabile la update cyanogen mod nightlies disponibile builduri de la 56 pana la 83 , ultimul e CM6-Build #83 din 11.01.2011. Daca fac update si nu merge ceva bine se poate sa ma intorc la Cyaogenmod e care il am acum? Nu incerc nimic pana nu imi raspunde un specalist la intrebare ca nu vreau sa stric nimic.

  53. catalin
    Posted January 12, 2011 at 12:47 am | Permalink

    @florin_chi: te poţi întoarce, cu condiţia să-ţi faci un backup Nandroid înainte să updatezi la nightly. Dacă ceva merge prost, intri în recovery (sau ROM Manager) şi faci un Nandroid restore.

  54. florin_chi
    Posted January 12, 2011 at 1:39 am | Permalink

    multumesc mult pt raspuns,am vazut ca sunt optiunile astea in meniul rom manager dar nu eram sigur ca sunt functionale.

  55. florin_chi
    Posted January 12, 2011 at 1:46 am | Permalink

    Usor incep sa inteleg ca in momentul de fata din cauza ca am telefonul root-at sunt dependent de baietii de la cyanogen,nu mai am sanse sa folosesc soft original htc. Deja ma simt mai bine ca intrevad posibilitatea sa functioneze telefonu meu (wildfire)la parametri maximi datorita muncii acestor oameni si catorva baieti isteti si binevoitori de pe acest forum care explica si unora ca mine cum sa instaleze in telefoanele personale aceste aplicatii.

  56. Andrei
    Posted January 13, 2011 at 5:55 pm | Permalink

    Daca am soft original android 2.2.1 pot sa instalez CyanogenMod 6.1 ,peste ?

  57. Razvan
    Posted January 13, 2011 at 8:17 pm | Permalink

    Cei de la Unrevoked au postat pe pagina lor de Twitter ca lucreaza la o vesiune noua care sa mearga pe Wildfire cu 2.2. Asta se intampla acum 3 zile. Sa speram ca apare cat mai repede. Am si eu o intrebare pentru persoanele care si-au root-at telefonul si folosesc un custom rom. Am vazut ca multi dintre cei care folosesc custom rom isi pot schimba frecventa procesorului. Am inteles cum se face o root-are si cum instalezi un custom rom, dar am vazut ca iti trebuie sa intalezi si un kernel pentru CPU de overclocking. Asta cum se intaleaza? Iti trebuie neaparat asta sau doar e nevoie sa intalezi un program gen Set CPU ? As vrea sa fac asta pentru a putea rula Live Wallpapers si jocurile mai bine.

  58. Ionut C.
    Posted January 14, 2011 at 11:06 am | Permalink

    Salut!
    Intrebare: daca imi root-ez telefonul ce dezavantaje voi avea? (ex: voi mai putea instala aplicatii de pe market?)
    Tks,
    Ionut

  59. Razvan
    Posted January 14, 2011 at 7:35 pm | Permalink

    Poti sa iti instalezi ce vrei si de unde vrei, ba chiar vei putea instala acum si aplicatiile de pe market care cer root. Dezavantajul ar fi ca se pierde garantia telefonului. Eu vreau sa il routez mai mult pentru orverclock-area procesorului.

  60. florin_chi
    Posted January 15, 2011 at 9:22 pm | Permalink

    prin routare pierzi mult mai mult de atat!!!! nu mai merge camera video, camera foto merge mai prost si cateodata cand pozezi se restrteaza telefonu, radio fm nu mai merge, cand deblochezi telefonu cateodata ai o imagine “bug”, adica o fractiune de secunda iti apare o imagine multicolora foarte enervanta, in afara de asta nu mai poti rula filme in conditii bune , adica fara sa se desincronizeze imaginea de sonor!!! eu nu am vazut nici un castig deocamdata in afara faptului ca oti instala orice program pe sd card in loc de memoria telefonului si cel mai enervant lucru e ca schimbarea e pe viata , nu te mai poti intoarce niciodata la softul original, sau cel putin in momentul de fata asa este.

  61. florin_chi
    Posted January 15, 2011 at 9:23 pm | Permalink

    mai este vreun posesor de wildfire pe aici? vreau sa il rog sa fac un test cu programul “speed pi” sa posteze aici ce rezultat obtine. Eu am fost total dezamagit de al meu si ma gandesc ca poate are vreo defectiune. Am 2 telefonae, un wildfire si un lg optimus one si lg rupe wildfire in toate testele la o diferenta enorma!!! in 3d diferenta e de neimaginat in favoarea lg-ului, in medie lg a castigat in toate testele cu valori de peste 8-10 ori!!! De pilda in benchmark-ul “NeoCore” LG optimus one p500 a obtinut 44,6 FPS si HTC Wildfire numai 7 FPS. Testul de procesor “Speed pi”, chiar daca lg-ul are numai 75Mhz in plus la procesor fata de wildfire a calculat valoarea lui pi in 1,845 secunde si wildfire in 3,423(desire o calculeaza in 0,521 secunde)!!! poate e de vina faptul ca wildfire-ul meu e modat? sau asa e el de slab !!!!!!!! daca e asa e o adevarata bataie de joc acest telefon in multimedia si inca se mai si restarteaza cateodata cand vreau sa fac o poza. Precizez ca wildfire meu e modat cu cyanogenmod 6.1.0-buzz stable aparut in decembrie 2010 si lg-ul are softul lui original.

  62. Razvan
    Posted January 15, 2011 at 9:41 pm | Permalink

    Am testat acum. Pe speed pi imi scoate 2.817, iar pe neo core imi scoate 1 FPS… deci considera-te norocos :( ( Am un Wildfire nerootat cu Android 2.2. Si mie paraca imi pare rau ca nu am luat LG Optimus One… Asta ma tot sfatuia tipul de la vodafone, dar am zis sa iau Wildfire ca e mai finutz, camera mai buna … Adauga-mi si mie id-ul: keanustar in lista de mess ca as vrea sa te intreb cateva chestii.

  63. florin_chi
    Posted January 15, 2011 at 9:54 pm | Permalink

    Ca aspect intr-adevar e net superior in toate privintele fata de LG Optimus One p500, mult mai usor de tinut in mana, mai usor ca greutate,design mai placut, dar mare pacat ca numai aici este superior!!! La performanta e varza total.

  64. Posted January 15, 2011 at 10:01 pm | Permalink

    @florin_chi: trebuie să faci diferenţa dintre conceptul de root şi un custom ROM;

    Rootarea în sine nu-ţi modifică sistemul de operare, doar îţi dă acces de superadministrator pe telefon. În afară de asta, nu îţi schimbă NIMIC în telefon.

    Toate (dar TOATE!) simptomele pe care le-ai descris în comentariul #59 sunt datorate CyanogenMod 6.1 – dacă eşti interesat, îţi pot scrie un mail mai lung odată în care să-ţi explic diferenţele de concept şi să-ţi explic diferenţele între ROM-ul original (la care poţi reveni, btw) şi ROM-uri stock AOSP, cum e CM6.

    Diferenţa între Optimus One şi Wildfire e simplu de explicat: LG-ul e un telefon cu hardware mai puternic, chiar dacă HTC-ul arată mai bine; gândeşte-te (prin absurd, de dragul exemplificării) că ai avea acces la un Audi A4 cu motor de 1.6 litri şi la un Logan cu motor de 2.5 litri: chiar dacă Audi-ul e o marcă mai bună şi arată mult mai bine, niciodată nu va întrece Loganul cu motorul mai puternic – sunt legile fizicii. La fel, Optimus one are procesor mai puternic ca Wildfire (600mhz LG faţă de 528 HTC), şi arhitectură mai nouă (LG-ul are procesor MSM7227, iar HTC-ul are MSM7225). De asemenea, Optimus One are parte şi de o oarecare accelerare hardware – ceea ce înseamnă că o parte din procesor e dedicată graficii, deci 3D-ul merge mai uşor pentru că nu e procesat de software. E ca şi diferenţa între un laptop cu placa video integrată şi un computer cu placă video rachetă, de 5 milioane. Bine, la o scară mult mai mică, dar eşti băiat deştept, înţelegi tu.

    Ce trebuie să reţineţi şi tu, şi Răzvan, e că HTC Wildfire NICIODATĂ nu va fi aşa rapid ca Desire-ul sau io mai ştiu ce rachetă. E un telefon ieftin, că doar de aia vi l-aţi cumpărat.

  65. florin_chi
    Posted January 15, 2011 at 10:03 pm | Permalink

    Mai speram ca e asa slab din cauza modarii,dar acum dupa raspunsul dat de Razvan realizez ca asta e valoarea lui si gata cu visurile, are totusi valoare datorita aspectului si finetei lui. dupa mine eu il vindeam imediat , dar fiimiu, ca i l-am dat lui, nu vrea sa il vanda sa isi ia si el lg p500 ,inca m-a si apostrofat, “lg arata ca un telefon pt mosnegi!!!”. Scuze pt atatea posturi unul dupa altul dar am fost atat de dezamagit ca am vrut sa stie si altii ce cumpara si daca vor performanta si aspect placut la un telefon sa isi ia desire sau altceva din clasa suprioara si daca vor numia performanta bruta fara un aspect prea placut sa isi cumpere lg optimus one p500 ca e foarte performant.

  66. florin_chi
    Posted January 15, 2011 at 10:46 pm | Permalink

    Ovidiu, nu vroiam performanta ca la un desire,dar speram ca macar asa un pic de nerv sa aiba in el, sa nu uitam ca la noi in magazine nu il gasesti sub 990 ron (eu l-am luat de pe okazii cu 775 ron cu tot cu transport) si p500 de la lg l-am luat cu tot cu taxe de transport cu 758 lei nou nout cu garantie 2 ani. Am inteles din postul tau de mai sus ca as putea sa il fac sa revina la softul original? te rog mult sa imi zici cum sa fac sau macar, daca tot am inteles acu care e diferenta intre root si rom, sa imi spui ce alt rom as putea folosi care sa mearga mai bine. Si nu am luat telefonu ca e ieftin, am sperat ca cu atata ram cat are, asta ma pacalit cel mai tare, o sa fie mai performant decat cum e in realitate. pt mine un telefon ieftin este unul la 150-300 ron, asta e, nu sunt decat un pompier cu salariul reduscu 25% de domnul Boc si oamenii lui.

  67. Posted January 15, 2011 at 10:52 pm | Permalink

    Mă gândeam că l-ai luat ieftin pentru că eu l-am luat cu 250 RON.

    Cât despre ROM, altul mai rapid ca CM6 nu cred că este încă. Există, însă, ROM-uri cu 2.2.1 şi Sense UI care sunt şi optimizate, şi au şi grafica originală (plus Radio FM, cameră şi altele care-ţi lipsesc).

    Lumea laudă WildPuzzle: http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=877243 şi am auzit din diverse părţi că e bun.

    Eu folosesc pe Wildfire ROM-ul ăsta: http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=893399 , care e un fel de hibrid între CM6 şi ROM-ul original – nu e perfect raportat la altele, însă e perfect pentru mine.

  68. Posted January 15, 2011 at 10:55 pm | Permalink

    De revenit la softul din fabrică se poate cu un “shipped ROM”, găsibile aici: http://shipped-roms.com/index.php?category=android&model=Buzz

    Te previn, însă, că NU am făcut asta niciodată şi nu ştiu exact cum se face – pot doar să presupun. Plus că, dacă rulezi fişierele alea şi-ţi insalezi un shipped ROM pe Wildfire, pierzi root-ul.

  69. florin_chi
    Posted January 15, 2011 at 11:04 pm | Permalink

    ms mult de tot, o sa incerc sa folosesc rom-ul care il folosesti si tu si sa vad cum se impaca fiimiu cu el, in privinta revenirii la softul din fabrica sunt prea slab in domeniu asta sa ma risc, o sa fac asta cand o sa mai postezi tu sau altcineva un tutorial cum e asta de fata in care tot ce ai de facut e dat “mura in gura”.

  70. florin_chi
    Posted January 15, 2011 at 11:12 pm | Permalink

    ovidiu te rog sa imi spui care din ele il folosesti? ca is multe rom-uri pentru buzz pe pagina aia si nu stiu care sa il aleg!!! scuza-ma ca tot te reanjez.

  71. Razvan
    Posted January 16, 2011 at 1:35 am | Permalink

    Florin, incearca sa citesti comentariile la fiecare si vezi care este mai fiabil si care se pliaza pe ceea ce vrei. Pe mine m-ai intarat sa trec la Desire si mi-a disparut toata dorinta de rootare. De preferat sa pui un rom cu HTC Sense, pentru ca astea sunt mai stabile, iar daca vrei sa schimbi interfata intr-un de Android pur poti intala aplicatia Launcer Pro. Android 2.2 original il gasesti pe unul din threadurile ROM-urilor.

  72. florin_chi
    Posted January 16, 2011 at 7:36 pm | Permalink

    Momentan nu mai schimb nimic, fiimiu si-a instalat mai multe programe si a zis ca nu mai vrea nici o resoftare, mai ales ca din ce a citit a vazut ca wildfire orice ai face nu se transforma intr-un telefon performant si e multumit asa cu un telefon cu aspect placut si cu navigare ok, inclusiv messu merge pe el foarte bine si pt el e suficient!!! chiar daca i se mai restarteaza o da pe zi sau la 2-3 zile cand vrea sa mai faca cate o poza!!! eu sunt foarte multumit de lg, e foarte stabil si performant si in privinta hotararii tale o sa vezi ca o sa fii foarte multumit, spun asta mai ales ca desire e un telefon foarte performant in toate aplicatiile, inclusiv cele 3d, nu mai spun de eranul sau cu adevarat exceptional si ca imagine si ca touch.

  73. george
    Posted January 20, 2011 at 7:34 pm | Permalink

    buna scuze ca ma bag si eu asa aiurea dar miati putea spune si mie cum pot sa scot pozele facute cu camera de pe card la HTC WILFIRE sau ce program trebuie instalat ajutatima va rog .

  74. florin_chi
    Posted January 20, 2011 at 8:14 pm | Permalink

    O chestie dubioasa. M-am hotarat sa schimb rom-ul de la Cyanogenmod cu rom-ul WildPuzzle ROM 8.0.11 si kernel 0130_kernel_overclock_jacob_2.6.32_v1.zip. Ruleaza foarte bine, merge si camera foto si camera video far restarturi, fara erori de imagine, functioneaza chiar ireprosabil din acest punct de vedere. Ca sa mearga mai bine si in jocuri i-am facut si overclocking, aici apare problema, l-am overcklockat cpu pana la 690 Mhz, totul bine si frumos , mergeau jocurile impecabil (angry birds si winds of steel), scoteam in speed pi un timp de 1,6 secunde si in neocore 20 FPS. Dupa un timp vad ca tot la aceeasi frecventa de 690 Mhz nu mai scot in speed pi un timp mai bun de 2,3 secunde si jocurile sacadeaza din nou,fara sa dea telefonul nici cea mai mica eroare sau restart. Are idee cineva ce se intampla? Specific ca frecventa de 690 e confirmata de toate utilitarele care le-am instalat si care arata frecventa procesorului. Si inca ceva , telefonu merge perfect si la 768Mhz, fara erori dar mie frica sa il tin la aceasta frecventa sa nu se intamnple ceva cu cpu .

  75. florin_chi
    Posted January 21, 2011 at 11:19 pm | Permalink

    alta intrebare, chiar daca o sa ma considerati pisalog, dar cred ca mai sunt oameni interesati de acest aspect. A instalat cineva cyanogenmod 7.0 ? am inteles ca e bazat pe android 2.3 si e foarte rapid. Poate confirma cineva acest lucru? Pe vremea mea nu se prea invata engleza asa ca nu prea ma descurc pe site-urile straine si as vrea o parere a unui roman sau macar vorbitor de limba romana!!!

  76. Posted January 22, 2011 at 10:25 am | Permalink

    Florin, am să te rog să urmăreşti tot Fandroid, nu doar acest articol, pentru că am anunţat deja: am instalat deja CM7 (vezi aici video: http://fandroid.ro/dispozitive-android/telefoane/android-2-3-gingerbread-pe-htc-wildfire-acum-functional.html ) şi am şi făcut deja tutorial în acest sens: http://fandroid.ro/tutoriale-cum-sa-android/cum-instalez-android-2-3-gingerbread-pe-htc-wildfire-tutorial-instalare-cyanogenmod-7.html

  77. florin_chi
    Posted January 22, 2011 at 1:20 pm | Permalink

    mii de scuze, ai mare dreptate pt mine fanroid era numai topicul asta, scuze inca odata.

  78. Costel Moldovan
    Posted January 26, 2011 at 3:32 pm | Permalink

    Salut…Ovidiu am o mare rugaminte…
    imi dai te rog e-mail`ul tau?
    as vrea sa te intreb cateva lucruri…nu prea stiu ce trebuie sa fac…
    Daca ai timp si nu te deranjez ;)

  79. Posted January 26, 2011 at 3:33 pm | Permalink

    E in dreapta, contact@fandroid.ro

  80. Costel Moldovan
    Posted January 26, 2011 at 8:31 pm | Permalink

    ori ai considerat ca am pus intrebari atat de idioate,ori imi vei da mai tarziu raspunsul?

  81. Costel Moldovan
    Posted January 27, 2011 at 4:31 pm | Permalink

    Tin sa-i multumesc lui Ovidiu pentru ajutorul acordat!
    Este un om foarte serios si de treaba.

  82. razvan
    Posted February 3, 2011 at 12:40 am | Permalink

    ajutati-ma si pe mn cu ceva..va rog..deci cum pot sa schimb modul in care deblochez ecranu?…pe wildfire cu 2.2…si sa imi pun live wallpapers?..si inca ceva..ziceti-mi ceva jocuri care sa mearga bn pe wildfire..fara sacadari..ms anticipat

  83. razvan
    Posted February 3, 2011 at 12:56 am | Permalink

    cu ce ma ajuta faptul ca il rootez?..is nou in htc., va rog rasp

  84. mircea
    Posted February 4, 2011 at 9:36 pm | Permalink

    revin si eu cu o intrebare mai veche….DESIRE a root-at cineva cu succes ? poate detalia cineva procedeul si daca se merita ? multumesc !

  85. adr
    Posted February 16, 2011 at 12:03 pm | Permalink

    am incercat eu rootarea lui Desire 2.2 dar n-a mers.
    la final am primit mesajul “Error: failed to get root. Is your firmware too new?”.
    Am restartat telefonul si functioneaza ca inainte dar nu e rootat.

  86. Posted February 24, 2011 at 5:27 pm | Permalink

    salut.am incercat si eu sa rootez un htc wildfire 2.2 dupa tutorialul tau..si a mers totul bine pana ce mi-a scris Error: failed to get root. Is your firmware too new?.poti sa imi spui si mie ce pot sa fac?

  87. Posted February 25, 2011 at 2:57 pm | Permalink

    Dupa cum am scris la inceputul articolului, firmware-ul oficial 2.2 nu merge rootat inca. Mai ai putina rabdare, ca or sa scoata si pentru asta un tool.

  88. Posted February 25, 2011 at 10:23 pm | Permalink

    ok.multumesc frumos.cand apare il postezi aici?ca sa stiu sa ma uit mai des:D

  89. Posted February 26, 2011 at 7:52 pm | Permalink

    Andrei, bineinteles :)

  90. dani
    Posted March 2, 2011 at 10:46 pm | Permalink

    eu am windows 7..dar nu imi ia driveru usb stie cineva de ce?

  91. andy_drake200
    Posted March 13, 2011 at 5:32 pm | Permalink

    Salut,ma puteti contacta pe YM ID : andy_drake200 an nevoie de putin ajutor deoarece nu sunt foarte sigur daca sa rootez sau nu telefonul si ce sa aleg cyanogenmod sau wilpuzzle. versiunea Htc-ului meu (wildfire) este 2.2.1 FroYo.

  92. ionut
    Posted March 14, 2011 at 5:17 pm | Permalink

    Se poate face root pe un wildfire cu android 2.2.1 ?

  93. Gabriel
    Posted April 8, 2011 at 2:17 pm | Permalink

    Salut.. o mica problema.. eu am Hboot 1.01 , pot sa rootez telefonul ? :-? peste tot vad numai 0.80… :| ms anticipat.

  94. mihail30
    Posted April 20, 2011 at 12:38 am | Permalink

    de ce la un tel wildfire cu root prin unrevoked , daca il pun la incarcat inchis nu imi apare ledul verde de incarcare a bateriei si ramane in continuare portocaliu .si nu se poate deschide decat prin scoaterea bateriei.

  95. lucian
    Posted April 21, 2011 at 10:19 pm | Permalink

    salut am facut exact cum scrie mai sus la un htc wildfire 2.2.1 si la urma imi da “Error:faield to get root.Is your firmware too new?”
    ma puteti ajuta va rog?(tin sa imi cer scuze dar sunt nou in domeniu…)multumesc anticipat.

  96. Denis
    Posted April 25, 2011 at 2:16 am | Permalink

    Ovidiu sall auzi am facut cum ai zis u si imi da Backup CID is missing oare cei de facut? helpp mee fast pls !!!!

  97. Denis
    Posted May 2, 2011 at 6:44 pm | Permalink

    ma ajuta si pe mn cnv va rog denis007d pentru contacte va rog fassttt

  98. Tedy
    Posted May 10, 2011 at 10:49 pm | Permalink

    Tutorialul e valabil si pt HTC Legend?

  99. Mario
    Posted May 12, 2011 at 5:18 pm | Permalink

    Salutare,

    Prin aceasta root-are telefonul va fi deblocat pentru toate retelele de telefonie? Ma intereseaza sa imi deblochez un tel htc Wildfire codat pe vodafone.

  100. Posted May 12, 2011 at 5:35 pm | Permalink

    Nu, telefonul ramane blocat pe ce retea este el, nu are legatura.

  101. Mario
    Posted May 14, 2011 at 11:31 pm | Permalink

    Ms mult, Ovidiu imi poti spune daca cunosti cum pot debloca si eu htc Wildfire de pe vodafone?? sa il pot folosi pe cosmote??

  102. Ovisan
    Posted May 16, 2011 at 3:54 pm | Permalink

    salutare, e valabil tutorialul si pentru HTC Desire HD??

  103. Posted May 17, 2011 at 10:25 pm | Permalink

    Nu, nu e valabil pt HD.

  104. kobe
    Posted May 21, 2011 at 11:15 am | Permalink

    Salut!nu prea ma pricep la android dar am un htc desire care era rutat inainte sa-i fac software update. acum, inca mai am superuser permissions doar ca nu merge rootu’. si cand il deschid (asta se intampla si inainte sa-i fac update) imi apare ceva cu alpharev. ca pot sa-i fac sa-l rutez din nou???pls help

  105. sharky34
    Posted May 27, 2011 at 7:52 pm | Permalink

    cind va aparea root ptr wildfire 2.2.1

  106. Luca
    Posted June 20, 2011 at 5:55 pm | Permalink

    Salutare tuturor, am incercat pe un Wildfire 2.2.1 insa fara succes:(

  107. Posted June 21, 2011 at 4:11 pm | Permalink

    Salutare,poate ma ajuti si pe mine. Mi-am luat si eu un htc wildfire,are 2.2.1 si vreau sa -ii fac root.
    De la punctul asta mie nu imi mai merge:

    “3. Pe telefon va trebui să selectaţi HBOOT USB, apăsând butonul de volum jos de patru ori, apoi butonul de pornire. Aşteptaţi până când telefonul termină de afişat ceva mesaje “SD Checking”; în caz contrar, telefonul va ignora comenzile.
    4. Conectaţi telefonul la computer cu cablul USB şi aşteptaţi ca pe ecranul acestuia să scrie HBOOT USB PLUG.”

    Nu imi apare daca dau de 4 ori ij jos de volum HBOOT USB, Imi apare exact ca in scrrenul tau dar nu HBOOT USB PLUG.

    Pleaseee help!!!!

  108. Andrew.xD
    Posted July 8, 2011 at 12:28 pm | Permalink

    La unrevoked merge aproape tot la sfarsti dupa ce spune running root… sta 2-3 minute si apare eroarea
    Error: failed to get root. Its your firmware too new?

    Stii cumva cand se va putea face root si la software 2.2.1?

  109. alin
    Posted July 13, 2011 at 9:58 pm | Permalink

    ovidiu cum pun alt rom pe un htc desire ?

  110. Posted July 18, 2011 at 7:24 pm | Permalink

    Care are nevoie de help va ajut eu. Intrati pe site-ul meu. Eu acum am gingerbreda 2.3.3

  111. kenzo rzv
    Posted September 5, 2011 at 2:54 pm | Permalink

    nu merge sa fac root imi apare la pc pe ecran unrevoked3 si mesajul “”faild to push Recovery .terminating”" si fara root banuiesc ca nu merge sa pun android 2.3 .am in chercat si dupa root asta esuat si mi-a aparut pe display un htc desire cu semnul exlamari si am wildfire. sa fie softul de vina am android 2.2.1 nu cred ca este ala original si-a facut update de pe net are bifa si isi face singura sa fie din cauza softului ? ma poti ajuta vreau tare mult sa ii pun 2.3 ma oftic cand vad pe youtube ca sunt wildfireruri cu 2.3 si la mn nu merge. mersi astept raspuns

  112. noob
    Posted September 6, 2011 at 5:06 pm | Permalink

    Am urmat pasii din tutorial si nu merge.
    Intai trebuia sa spun ca am Wlidfire S,adica Android2.3.3(Gingerbread) si nu merge reflash-package-ul.
    Imi spune ca : marveles anroid it,s no good …sau ceva de genul asta.
    Adica nu se pupa programul cu deviceul.
    Pentru Android 2.3.3 sau mai mult ,exista vreun alt program?
    Astept un raspuns.

  113. Posted September 8, 2011 at 12:12 pm | Permalink

    @noob Din păcate, singura metodă de a roota un Wildfire S(Marvel) este să-l trecem pe S-OFF (Security Off) și abia apoi putem urma un tutorial de rootare. Însă S-OFF poate fi obținut doar folosind un XTC Clip. Nu poate fi obținut prin software ci doar prin hardware. Momentan :)

  114. rob
    Posted September 8, 2011 at 5:16 pm | Permalink

    Am un htc wildfire si am urmat pasii tutorialului dar la partea cu unrevoked imi da o eroare gen “Error: is your firmware too new?” Ar trebui sa ii fac un downgrade sau ceva asemanator.. sau exista un mod mai simplu de a rezolva aceasta problema ? :d

  115. cristi
    Posted September 12, 2011 at 9:27 pm | Permalink

    am urmat pasii de aici si am reusit sa rootez wildfire.
    multam.

  116. Posted October 9, 2011 at 8:26 pm | Permalink

    Multumesc foarte mult pentru tutorial, operatiunea a avut succes pe un HTC Desire. :)

  117. Mishu12
    Posted October 10, 2011 at 12:17 am | Permalink

    am facut asa cum scrie mai sus, dar de fiecare data ma loveste mesaju asta de mai jos cand incerc sa il Root-ez… ma ajuta careva si pe mine va rog!

    “Internal error: installing package failed.”

  118. grasutzu2006
    Posted October 10, 2011 at 10:58 pm | Permalink

    merge sa fac root pe htc desire cu android 2.2?

  119. Razvy
    Posted October 11, 2011 at 12:28 pm | Permalink

    Mai nou merg root-ate si cele cui android 2.2
    Eu am avut 2.2 si acum am 2.3 cu cm 7

  120. adri
    Posted October 13, 2011 at 2:51 pm | Permalink

    daca la aplicatia market s-a inregistarat o adresa si vreau sa o schimb cum procedez?se poate schima fara sa fiu nevoita sa resetez telefonul la datele din fabricatie?

  121. adrian c
    Posted October 16, 2011 at 10:51 pm | Permalink

    am reusit sa rootez cu super one click:

    http://www.addictivetips.com/mobile/root-any-android-device-and-samsung-captivate-with-super-one-click-app/

  122. RS
    Posted October 26, 2011 at 12:20 pm | Permalink

    Cum pot sa fac un downgrade de la 2.2 la 2.1 ca sa pot sa fac si un root? am tot cautat si nu gasesc nimic sau ce am gasit nu e pe intelesul meu, mi ar treb un ghid in genul celui de aici

  123. Posted October 28, 2011 at 9:32 pm | Permalink

    imi puteti spune cum se instaleaza si dezinstaleaza htc sync? va rog!!

  124. Alex
    Posted October 29, 2011 at 2:45 pm | Permalink

    Am respectat pasii…La final a aparut mesajul Done si…surpriza…nici un root

  125. Sebi
    Posted November 3, 2011 at 9:57 am | Permalink

    merge totu frumos da cnd se deschide tel dupa bootare…”unrEVOked” imi zice:::: “Comunycation whit phone unexpectedly interrupted.Try again “”"
    de ce???? si ce sa fac?

  126. Sebi
    Posted November 3, 2011 at 10:07 am | Permalink

    E htc desire cu android 2.2 are vre-o legatura?(pt postul de mai sus)

  127. liviu
    Posted December 6, 2011 at 11:05 pm | Permalink

    am facut si zice root error !!!!

  128. Posted December 6, 2011 at 11:06 pm | Permalink

    am facut cum scrie si la sf error

  129. noob
    Posted December 7, 2011 at 7:53 am | Permalink

    Cauta tutorial in HTC-club.ro . Daca nu merge ,fa-l cu XTC-clip.

  130. Posted December 10, 2011 at 6:50 pm | Permalink

    sti cumva ceva despre sense 3.0 pe htc wildfire? Si oare cand va veni update-ul de android 2.3 pe acest telefon?

  131. noob
    Posted December 10, 2011 at 9:15 pm | Permalink

    Am facut manevra si spune asa :
    “Your phone is up to date
    There are no updates available for your phone”

  132. noob
    Posted December 10, 2011 at 9:16 pm | Permalink

    Eu am pe el Jikantaru ROM 1.1 EU si merge super bine.

  133. noob
    Posted December 10, 2011 at 9:19 pm | Permalink

    Cauta si aici poate gasesti ceva :

    http://androidadvices.com/android-235-htc-sense-30-update-desire-hd-incredible-wildfire

  134. noob
    Posted December 10, 2011 at 9:24 pm | Permalink

    Uite aici ceva util :

    http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=1361368

  135. noob
    Posted December 10, 2011 at 9:33 pm | Permalink

    Ma apuc de el sa-l instalez si dau un reply maine sa-ti spun cum lucreaza. Poate iar stau 2 zile fara telefon. Asa mi sa intamplat cand am instalat Jikantaru 1.1 EU ,deoarece nu trebuia sa instalez si DATA2SD ci doar ROM-ul propriu-zis . Inainte avusesem Jikantaru 2.5 (parca) ala de Thailanda/Malayezia/etc) . Avea grafica de iti cadea fatza .

  136. noob
    Posted December 10, 2011 at 11:24 pm | Permalink

    Gata.
    Am luat versiunea 2.3.5 dar are tot HTC Sense 2.1 nu 3.0,software 2.13 jikantaru ROM.
    Arata ca originalul(era mai frumos EU 1.1) dar se misca mult mai bine

  137. noob
    Posted December 11, 2011 at 12:53 am | Permalink

    M-am lamurit.
    HTC Sense 3.0 si 3.5 nu pot rula pe HTC-urile cu procesoare mici(Wildfire/S ,Desire,etc) ci doar pe cele cu procesoare mari(1,5 Mhz) eventual dual core.
    Au grafica 3D si astea cu procesoare mici nu le suporta.

  138. noob
    Posted December 11, 2011 at 12:57 am | Permalink

    In schimb am gasit ceva interesant dar nu l-am incercat (de frica) .
    Un ROM ce imita Sense 3.0 dar defapt este Sense zero.
    Uite aici,daca te incumeti sa faci asta :
    -http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=1275108

    Eu am descarcat PICO RUU dar mie tarsha sa-i dau sa ruleze.
    Deabia l-am pus pe Jikantaru 2.13 .
    Dar daca mi se pune pata il bag pe PICO .

  139. noob
    Posted December 11, 2011 at 11:39 am | Permalink

    Merge bine acest Android 2.3.5 . Nu mai da Force close la anumite aplicatii,poti seta in romana tot telefonul,wifi are semnal mai puternic,intr-un cuvant se misca mai bine.
    Daca il vrei ,intri pe :

    http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=1275108

    -descarci ROM-ul si-l transferi in direct in card(nu intr-un folder din card) .
    -opresti aparatul/power+ vol down (cateva secunde) sa intri in bootloader
    -HBOOT sa citeasca cardul si apoi RECOVERY
    -Advanced/wipe dalvik/inapoi/wipe cache/wipe tot ce poate fi sters cu privire la fostul ROM
    -install from sd card/choose from zip/il lasi sa ruleze pana la sfarsit cand iti spune ca sa instalat
    -back/reboot now si se deschide telefonul.
    Il lasi sa-si faca mendrele si apoi intri in setari .
    Bafta!

  140. Clement
    Posted December 15, 2011 at 1:03 pm | Permalink

    Nu pot sal fac imi apare aceasta eroare ce e de facut ?
    http://s12.postimage.org/lbqmzo4b1/Eroare.png

  141. Cosmin
    Posted January 4, 2012 at 8:13 pm | Permalink

    am facut pasii exact ca si cum ai zis si la sfarsit mia aparut
    ”Error : failed to get root. Is your firmware too new?
    Folosesc un HTC WILDFIRE A3333. Am incercat de 2 ori cap coada si imi apara acelas mesaj .daca poti face ceva ms

  142. noob
    Posted January 4, 2012 at 10:13 pm | Permalink

    Clemente si Cosmin,ce am postat eu era altceva decat rootare cu unrevoked 3.
    Eu am deja rootat telefonul.
    Intrati pe HTC-club.ro si aveti tutorial acolo cum sa-l rootati.
    Nu rootarea e grea ,ci sa-l faci S-OFF e greu.
    Rootarea se face prin dezarhivarea si rulare di HBOOT a unor fisiere .
    Ce am postat eu era despre un ROM foarte bun pt Wilfire S.
    Un fel de upgrade .

  143. meret
    Posted January 20, 2012 at 6:10 pm | Permalink

    am urmat pas cu pas.. si la final mi-a zis ” fail to get root . is your fireware to new? ” ce sa fac?

  144. andrei
    Posted February 4, 2012 at 7:31 pm | Permalink

    salut.. sunt proaspat posesor al unui htc wildfire (asta dupa ce am avut timp de 2 -3 ani iphone 3g,apoi 3gs dar m-am hotarat sa trec la android .. stiu slaba alegere “wildfire”) ideea este ca al meu este 2.2.1 si as vrea sa il rootez si sa ii pun Cyanogenmod 7. Imi prind urechile tare in ce tine de chestiile astea .. daca imi poti spune cum pot face asta (asta daca se poate pt softul meu) as fi foarte recunoscator. ms

  145. noob
    Posted February 5, 2012 at 12:43 am | Permalink

    Andrei, intra pe htc-club.ro sau rdu_link si ai tutoriale pentru ce vrei tu.
    Daca stai bine cu engleza intra pe xda-developers.forum si acolo chiar gasesti ce-ti trebuie.
    Cyanogenmod 7 este un ROM,dar poti gasi altele mai bune.
    Poti sa sari de la Froyo(android 2.2) la Gingerbread(android 2.3) .
    In orice caz,acel Cyanogenmod 7 trebuie descarcat de undeva in zip,bagat in radacina SD card(adica nu intr-un fisier din card ci la vedere) ,si il instalezi din bootloader prin Recovery/Install zip from SD/choose zip ,cam astia sunt pasii.
    Apoi daca vrei sa fii baiat destept,descarci Battery Calibration,il incarci full dupa ce ai instalat ROM si intri in app BC si dai recalibrare baterie(asta se face dupa ce instalezi un ROM nou).
    Nu uita sa ai un ES File Explorer sau File Expert(ceva cu care sa citesti si deschizi cardul SD).
    Dupa ce faci toate astea ,baga si un Link2SD pe el ca sa mai transferi aplicatii din memoria interna pe SD,nu inainte de a face partitie ext2 /3 sau FAT 32 la SD.
    Eu am un wildfire s cu procesor de 600Mhz si 500 M memorie dar l-am facut sa vajaie pe net si in aplicatii.
    A! Rootare nu merge decat daca il faci S-Off.

  146. george
    Posted February 9, 2012 at 5:46 pm | Permalink

    sal am si eu o intrebare am un htc wildfire a3333 dupa vreo 3 zile nu mia mai mers touchul am fost si lam schimbat si dupa vreo 3 ore nu a mers nici acesta ce pot face doarece cred ca e o problema de soft am update la android 2.2.1 si vrsiunea de hboot 1.00.02 parca ma poate ajuta si pe mne cne/

  147. noob
    Posted February 9, 2012 at 10:29 pm | Permalink

    George,cred ca ai probleme cu htc sense,software-ul care face treaba asta. Incearca sa gasesti un alt ROM cu sense pt Froyo mai bun si instaleaza-l din bootloader prin recovery/install from zip/chosse zip.
    Sau daca nu merge ,du-te la reprezentanta ca ei stiu cum sa-l faca.

  148. milano
    Posted February 17, 2012 at 7:30 am | Permalink

    am incercat sa apas ambele butoane dar nu merge nu apare nimic.te rogf frumos daca poti sa ma ajuti.multumesc frumos

  149. SergiuP
    Posted March 6, 2012 at 2:19 am | Permalink

    Salut am vazut ca ai ajutat multa lume.am incercat si eu sa root-ez tel htc wildfire dar primesc aceeasi eroare de validare:Backup CID missing ma poti ajuta in sensul asta?am urmat tot pasii descrisi de tine

  150. marius
    Posted March 11, 2012 at 9:37 pm | Permalink

    salut,

    am un htc desire cu android 2.2.2 si am problema ‘error: failed to get root. is your firmware too new?’ .

    ce as putea sa fac ca sa mearga root-area? orice sfat e binevenit, ms.

  151. florin800
    Posted March 14, 2012 at 6:01 pm | Permalink

    Internal error: installing package failed….de ce imi apare eroarea asta?

  152. noob
    Posted March 15, 2012 at 12:25 am | Permalink

    Pentru SergiuP :
    Iti lipseste sau nu iti vede folderul de rootare.
    Asta daca este S-Off.
    Daca nu este S-Off si e S-On,nu o sa-l vada niciodata.

    Pentru Marius:
    Aceeasi problema.
    Nu este S-Off.

    Pentru florin800:
    Ori ai bagat ceva aiurea,ori nu trebuie sa instalezi dupa acel zip.
    Am patit si eu la jikantaru EU,avea ROM-ul propriu-zis si inca un zip pt blocare ecran.
    Cand sa instalez si ala,nu mergea ROM-ul.
    Nu deschidea telefonul si ramanea blocat doar cu inelul.
    Am renuntat la zip-ul de blocare si am lasat doar ROM-ul.

    Inca odata:
    Daca telefonul nu este adus la starea de S-Off(securiti-off) si este la starea de S-On ,nu se poate face rootare(inradacinare) .
    Am gasit undeva un tutorial(pe xda-forum) dar nu ma lansez in provocari caci mi se pare aiurea tutorialul.
    Daca nu ma insel,s-ar putea sa gasiti si pe tutorialevideo.ro ceva de genul rootare fara S-Off,dar nu garantez.

  153. Posted March 30, 2012 at 8:17 pm | Permalink

    se poate face root pana la urma pe HTC Wildfire 2.2.1 sau nu??

  154. dangaita2005
    Posted March 31, 2012 at 9:02 pm | Permalink

    Ama facut root la un htc sensation…..am instalat cateva customroom-uri si ruu,iar de atunci numai probleme.la senzori ma tefer….uneori merg,alteori nu….trebuie sa dau restart cand nu merg si apoi i-si revin.daca ma poate ajuta careva……add : dangaita2005

  155. florin800
    Posted March 31, 2012 at 11:26 pm | Permalink

    https://rapidshare.com/#!download|102p11|531377216|2012-03-28_18.37.34.jpg|783|R~7ADAC0408DE45E942E2751329D0B92CB|2560|1920 .am instalat cyanogen mod si am uitat sa ii fac back-up,dupa ceva timp imi mergea destul de greu si am vreu sa revin la versiunea de baza,cand incercam sa intalez ruu nu imi recunostea telefonul,pt ca in cyanogen mod nu aveam opt alea cu htc sync,charge only…,am gasit un tutorial in care faceam ruu ca zip si il redenumeam PC49DIAG.zip si il instalam cu fast boot,(am fac gold card,zipul,l-am inst).Aveam android v 2.2 gingerband parca ,dupa care am fac acelasi lucru si am vrut sa ii pun 2.2 froyo prin aceeasi metoda(nu se sch nimic)…in fine…cert e ca atunci cand intru in recovery imi ap imag aia si nu pot instala nici un ruu,voiam sa stiu daca il pot aduce in stare in care l-am luat pt ca imi merge si acum destul de greu…linku-l de la incep comm e cu imag car imi ap cand intru in recovery mod :(

  156. florin800
    Posted March 31, 2012 at 11:27 pm | Permalink

    https://rapidshare.com/#!download|102p11|531377216|2012-03-28_18.37.34.jpg|783|R~7ADAC0408DE45E942E2751329D0B92CB|2560|1920

  157. noobs
    Posted March 31, 2012 at 11:49 pm | Permalink

    Pt Teodor:
    Pe orice smarth se face root(inradacinare) cu conditia sa fie S-Off

    Ptdangaita2005:
    Asa am patit si eu cand am schimbat rom-ul.
    Nu mai am semnal GPS ,dar cred ca este din cauza lui Lost Phone pe care am implementat-o in boot si nu stiu cum s-o mai scot.
    Trebuie intrat in-line in smarth si folosita(daca nu ma insel) Terminal emulator pentru verificare scripturi.
    Dar nu stiu cum sa lucrez cu el si nici ce modificari trebuie facute.

    Pt florin800 :
    cand instalezi un rom ,prima oara dai din bootloader,dai recovery/wipe cache/wipe dalvik-cache.
    Apoi dai install from sd-card/chosse a zip/alegi zip-ul (rom) si il lasi sa curga(sa se instaleze)
    Apoi reboot now,se deskide si il lasi sa-si faca mendrele.
    Un aport il are si SD ,formatarea lui si partitionarea(ext3 sau 4 si swap linux) partitii care face extinctie de memorie.
    De exemplu la Gaming_rom_…. spune clar ca mai intai faci partitie la card in urmatoarea ordine: FAT 32/Ext4/Swap Linux,cu urmatoarele valori 2500M(in fct de card) pt FAT32,1400M pt ext 4,100M pt Swap Linux .
    Si are 2 zipuri: unul ROM-ul si al-2-lea Apps2SD care iti face legatura cu SD-ul.

    Ideea e ca trebuie sa stergi tot(wipe) ,cache-ul si dalvik-cache-ul ca altfel se suprapun RUU si se bat cap in cap.
    De aceea face figui.
    A!
    Am mai intalnit o kestie:
    La Jikantaru nu puteam sa ii dezarhivez Lock screen-ul ca altfel nu mergea telefonul.
    Deci nu toate zip-urile sunt necesare sau bune de la un ROM de pe net.

  158. noobs
    Posted March 31, 2012 at 11:53 pm | Permalink

    Ceva ce te face sa intelegi despre bootloader:
    http://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=619153

  159. florin800
    Posted March 31, 2012 at 11:56 pm | Permalink

    aha deci acum ce ar trebui sa fac ? aceeasi chestie cu ruu ala pe care l-am fac zip,ca as face numai ca nu pot intra in recovery mod ca sa ii dau wipe cache/wipe dalvik-cache. :( imi apare imaginea aia care am postat-o mai devreme cand intru in recovery

  160. noobs
    Posted April 1, 2012 at 12:26 am | Permalink

    Sincer,nu stiu ce sa zic.
    Cred ca ai blocat bootloaderul.
    Scoate baterie/cartela si SD si lasa-l 2-3 minute.
    Ia SD-ul baga-l in cititor si apoi in PC si ia un ROM(in format zip) si baga-l in radacina(adica la vedere ,sa nu fie in nici un folder).
    Baga inapoi totul(sim/baterie si sd) si intra in bootloader.

  161. Goldeneye
    Posted April 2, 2012 at 10:04 pm | Permalink

    am urmat toti pasii din tutorial numai ca la sfarsit imi arata http://img194.imageshack.us/img194/5791/89041812.png

  162. Goldeneye
    Posted April 6, 2012 at 8:26 pm | Permalink

    am incercat si pe windows xp si pe seven si la fel imi arata la sfarsit,am sters tot din telefon-restore to facory, si nimic.am cumparat htc-ul wildfire anul trecut de la vodafone, la abonament… are careva idee…. daca faptul ca telefonul este codat pe vodafone sa nu ma lase sa il rootez? un pic de ajutor va rog! :D

  163. Goldeneye
    Posted April 6, 2012 at 8:28 pm | Permalink

    UPDATE: instrucţiunile de mai jos sunt identice şi pentru HTC Desire.
    UPDATE 2: Unrevoked NU funcţionează, momentan, cu ultimul update HTC Wildfire 2.2.1.
    Scuze…. abia acum am vazut… mai astept … un update ceva

  164. Posted April 18, 2012 at 1:42 pm | Permalink

    deci.., nu am fost atent la ce spuneati si am dezinstalat HTC sync de pe telefon (am HTC Wildfire) cum as putea sal reinstalez la loc ?:)? va rog cine ma poate ajuta la hercule50(at)yahoo.com

    si din acate am android 2.2.1 :( nu merge bootarea :( (

    dar macar ajutati-ma sa reinstalez htc sync pe telefon daca se poate cumva..

  165. Dannys
    Posted April 19, 2012 at 5:23 pm | Permalink

    Salut. Am de gand sa imi rootez si eu un htc wilfire dar problema este ca am update-ul la el (2.2.1) asa l-am cumparat… :( Deci pana la urma poate fi rootat cu acest update sau nu. Multumesc anticipat.

  166. Posted April 19, 2012 at 5:42 pm | Permalink

    @Dannys Din cate am inteles eu cei de la Unrevoked lucreaza la versiunea pt Wildfire 2.2.1 .. ideea e ca acum 2 zile am testat si eu daca merge.. si surpriza icna nu :( asa ca mai asteptam sa apara si versiunea de care avem nevoie :(

  167. razvan
    Posted April 22, 2012 at 1:03 am | Permalink

    Am un htc Desire. Am avut root la el (asa l-am cumparat). L-am inchis si mi-a ramas la logo-ul htc. I-am dat recovery, reboot system now. N-am reusit sa fac nimic cu el. Aveti vreo idee daca mai pot sa-l salvez. Cineva de la service gsm mi-a spus ca are ceva problema la placa de baza. Precizez ca telefonul intra acuma direct in recovery mode. NEED HELP!!

  168. Daniel
    Posted April 23, 2012 at 11:15 pm | Permalink

    Salut,
    am un HTC Desire A8181cu versiunea de android 2.3.3, luata de pe site-ul de la htc.
    Cand am incercat cum zicei aici mi-a dat asta:
    “Error: failed to get root. Is your firmware too new?”
    ce sa fac acum?

  169. Posted April 24, 2012 at 10:14 am | Permalink

    @Daniel asta patesc si eu cu Android 2.2.1 … e prea nou trebuie sa asteptam sa scoata cei de la unrevoked o versiune compatibila X_X

  170. radu nicusor
    Posted May 3, 2012 at 1:33 pm | Permalink

    mi.a dat urmatoare eroare in sistemul de instalare
    error: failed to get root. is your firmaware too new?
    am gresit ceva in procesul de instalare?
    si ce e si mai important, am stricat ceva, si daca da se poate remedia?

  171. Posted May 3, 2012 at 7:02 pm | Permalink

    @radu.. nu s-a stricat nimic iti garantez .. e din cauza androidulkui 2.2.1… din cate am inteles eu este prea nou… eu am wildfire 2.2.1 si tot asa patesc :(

  172. Posted May 3, 2012 at 8:18 pm | Permalink

    va rog sa ma ajutati si pe mine am facut pas cu pas ce scria mai sus si la sfarsit ami da erroare .faild ..dece??

  173. Posted May 3, 2012 at 9:42 pm | Permalink

    @florin23 ai citit comentarile de mai sus putin? inca nu este valaila pentru android 2.2.1 daca ai 2.2.1 .. specifica asta.. ca sa poti fi ajutat,… e si wildfire cu 2.1 si cu 2.2.1 daca ai facut update.. si din pacate 2.2.1 nu funcioneaza unrEVOked :(

  174. Posted May 3, 2012 at 9:45 pm | Permalink

    da este 2.2.1 ma poti ajuta?

  175. Posted May 3, 2012 at 9:46 pm | Permalink

    da este 2.2.1 am disperat ma dor ochi sun in fata la pc de la 11 de dimineata si tot nu iam dat de cap..

  176. Posted May 3, 2012 at 9:54 pm | Permalink

    dar cu functioneaza ami rasp si mie pls….

  177. Posted May 3, 2012 at 10:43 pm | Permalink

    din cate am inteles eu de al ovidiu si restu.. unrEVOcked nu a scos inca o versiune a programului care sa rooteze htc wildifre..deci mai astepti.. ca asa am facut si eu de al 6 pana la 9 seara am inebunit.. cum sa il rootez cumsal dblochez macar ca bulangii de la vdf il blocheaza:|

  178. Posted May 3, 2012 at 10:45 pm | Permalink

    un program ce poate roota 2.2.1 am auzit ca ar fi z4root… dar nu stiu daca e sigur sal folosesti,,,,

    ne puteti ajuta voia sta mai experimentati? sa ne ziceti daca e bun de ceva z4root:-? ?!?!

  179. Posted May 4, 2012 at 8:00 pm | Permalink

    pai atunci stie cineva cu se foloseste z4root pentru htc wildfire 2.2.1 eu am mare nevoie sa schimb softu ca se misca rau de tot iam dat si format si degeaba stau 2 min sa ami intre in agenda telefonica…

  180. Posted May 5, 2012 at 12:46 pm | Permalink

    da… stiu cum e… z4root e usor de utilizat.. gaseesti pe youtube imd un tutorial.. dar! nu stiu daca e sigur.. pare cam ciudat.. si mie sa nul bulim :(

2 Trackbacks

  1. By Ganduri adunate - root htc desire on October 10, 2011 at 7:49 am

    [...] singur, am zis ca pot sa incerc si o root-are. Gasesti toate detaliile publicate de Ovidiu Sirb in acest tutorial. E valabil atat pentru Wildfire cat si pentru Desire.  Iti pregatesti soft-urile plus partea [...]

  2. [...] Dacă nu ai idee ce anume înseamna asta citește acest tutorial excelent în limba română despre cum să îți rootezi telefonul Android #gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: [...]

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*

Anunţă-mă când apar comentarii noi. Poţi, de asemenea, să te abonezi la comentarii fără să comentezi, apăsând aici.